Poveste

A fost odată undeva
Un stilou
Care şi-a vărsat fierea bolnavă
Într-un plic ;
De atunci , plicul este în moarte clinică.

Sub acelaşi cer vinovat
Trăia un creion
Care îşi scria dorul pretutindeni :
Pe trotuare ,
Pe răni ,
Pe zâmbete de alcool.
Îşi scria trecător , dorul necenzurat
Căci buna lui prietenă din cauciuc
Strângea greşelile în spatele lui.

Stiloul plângea ,
Plângea şi blestema .
Ar fi vrut ca tăieturile
Să îi înghită şi lui greşelile
Şi ar fi vrut ca în urma lui
Să nu mai rămână Veşnicie.

Albind cuvinte negre ,
Biata gumă de şters s-a innegrit ,
S-a confundat cu noaptea ,
Apoi cu moartea ,
Frângându-i vârful creionului .
De atunci
Nu a mai putut să scrie .

Stiloul plângea
Dar de data asta
Pe obraji îi curgea milă.
S-a întins sub cerul stins
Şi şi-a spus că de atunci
Va lăsa şi el în urmă tot Tăcere.

(Ştiu , e imbecilă. Dar are substrat . )

Anunțuri

5 gânduri despre „Poveste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s