Deja vu

Ochii mei inca isi cauta culoarea,

Dar daca tu i-ai socoti violet,

As crede ca violet e culoarea lor dintotdeauna.

Mincinos frumos,

Tu esti aracul pe care se indreapta ceata mea

Esti revolver fara tragaci

Ce imi striveste pieptul .

Tot ce atingi sfarseste in cazane cu smoala.

Trupul tau are durere

Are blandete ,are grotesc , are tristete.

Are campii line pe gamba

Si serpentine periculoase pe talpi.

Mi-ai spus odata ca toamna e anotimpul meu

Si am cumparat toamna;

Dar pentru ca ploile nu erau ale tale,

Nu am purtat-o niciodata.

Sufar ca de sete dupa tacerea ta

Ieri am urat-o.

Anunțuri

Astazi,

Gropile din asfalt sunt acoperite cu frezii .

In noroi sunt confetti.

 

Gunoiul are miros de cafea,

Iar fluturii traiesc vesnic

In iubiri adolescentine.

 

Astazi,

Noaptea clipeste voit ,

Iar luna urla inapoi la caini.

 

Drumul nu mai are destinatie,

Doar intamplari ;

Trotuarul este pavat cu viori .

 

De astazi ,

Ultima zi de toamna

Este in fiecare zi.

 

PLumbul lui Bacovia s-a topit

Si a curs in stilouri vii.

Oamenii nu mai condamna cuvintele,

Ci lipsa lor.

 

Astazi nu ma doare nimic ,

Desi ma dor toate ,

Pentru ca astazi,

Versul mi-e sanatos.

Rânduri scrise pe fundul mării

Suntem plante carnivore

Care se înfruptă din balerine paralizate

Ce mănâncă din scriitori pe jumătate lucizi.

 

Suntem hârtie creponată

Fără imaginaţie ,

Mereu cu aceleaşi cute.

Suntem verde nemulţumit ,

Verde efemer.

 

Iubim fluturii

Doar când atârnă pe un colier .

Decapităm munţi

Şi îi convertim la kitsch .

 

Povesteşte-mi cum te-ai întâlnit cu ploaia

Şi ai confundat-o cu toamna .

O iubeai de patru ori pe zi ,

Însă doar o dată pe an.

O iubeai pe orice filă ,

Dar sub o mie de umbrele.

 

Vreau

Să mai stau pe băncuţa de sub scări.

Să ascult din nou , preţ de o ţigară ,

Stafiile din cărţi.

 

Vreau

Să simulez delirul

La umbra sfârşitului ,

Apoi să adorm inertă

În stomacul hienelor.

Rujul ăsta se asortează  cu un zâmbet ;

Ieri nu l-am purtat.

Azi îl port pe degetele-mi hoațe

Care au furat seninul

De la cei ce il merită.

 

Eu nu merit soarele ,

Pentru că nu am învățat ce lucru extraordinar e ploaia.

Și nu merit toamna ,

Pentru că blestem căldura .

 

Pământul geme sub un răsărit

În fiecare zi .

Iar noi ,

Noi plângem clipe ,

Zile ,

Cifre.

 

 

 

Astăzi

Astăzi vreau
Să pot
Să nu am chef.

Vreau
Să pot
Să am timp.
Măcar o veşnicie
Să mă plimb prin parcul
Fără oameni sau câini.
Să pot
Să îi răspund mâine
Secundei de acum.

Vreau
Să pot
Să zâmbesc cenuşei.

Vreau să pot
Să văd apa venind
Când îmi mut casa pe un stabilopod.

Vreau
Să mă pot apăra de sfârşitul lumii
Cu o floare.
Vreau
Să pot
Să trăiesc aici .

Să-mi rămână mie vântul,
Şi să-mi rămână mie ploaia;
Tu ai râs de ele.

Proces

” Onorată Instanță , ne aflăm astăzi în fața unui caz cutremurător ” , răsună cuvintele Avocatului.

Ceață pe ochi ,
Lavă în stomac .
Sunt citată ca martor
Într-un proces ce discuta
Propriul meu omor.

Am ucis chiar eu
Omul dinăuntrul meu.
L-am ucis câte puțin
în fiecare vers ;
L-am ucis scriind ,
L-am ucis FIIND.

îmi înmoi genele în sare
Și mă declar nebună
În fața naivilor roboți.

„Ce vină a avut victima
Că îți joacă feste mintea?
Nenorocita a fost animată
De cele mai ortodoxe intenții. ” , se revoltă Judecătorul.
În realitate însă ,
Crima a fost premeditată.

N-am vrut ca omul curat
Din versul imaculat ,
Să se îmbolnăvească de angoasă ,
Într-o lume păcătoasă.

Sunt astăzi deopotrivă
Judecător ,
Avocat
Și Acuzat.

Juriul a deliberat ;
Fapta criminalului
Va cunoaște
Legea talionului.

Convalescenţă

Arde întunericul in lampă ,
Nu mai am nici o brumă de sfânt în mine ;

Vorbe reci ,
Ale rătăcirilor fructe ,
Vorbe seci ,
Accidente ale singurătăţii ,
Îţi vor otrăvi buzele
Când le vei citi.

Adorm cu trei voci
Spunând două poveşti ;
Mă trezesc singură.

Mirosul dimineţii
Nu mai zace în cafea
A murit
Pe pieptul tău ;
Putrezeşte sub un nor.

Oare unde este fitilul
Acestei nebunii ?

Mai am un disc zgâriat
Şi un dor ce se resemnează să devină poezie.

Cicatrice

Ascultă-mi
Ecoul suflului obosit
Mă aleargă bombănind sfârșitul cel adevărat,
L-am tras în piept din nou .
O să dispar în mine ,
Poate așa îmi va pierde urma.

M-ai uitat.
Oare dacă îți distrag atenția de la tine ,
Îți vei aminti de mine ?

Cadavre exquis

Oprește trenul ,
Iubită furtună !
Șinele să ruginească ,
Timpul să stea.
Răsăritul o să apună pe o bordură
Iar o zi de luni îl va resuscita
Într-o vineri.

Astăzi
Sunt o actrița anonimă
Iar rolul meu este sa aflu
Ce rol joc.
E o tragicomedie
În care protagonist ești tot tu ;
Un baston improvizat
Și o pălărie înjumătățită de molii
Levitează pe o strada goală .

Râd până plâng ;
Sunt propria mea arma.

Ridică-ți coatele de pe gândurile mele ,
Moare pământul înaintea ta..

Stiloul nu mai alunecă ,
Iar genele mi se ciocnesc.

( in capul meu are sens )